Timp citire: 7 minute

Oana Stan… un nume pus de mama pentru că este scurt, ușor de reținut și puternic, cu rolul de a prevesti măreția pe care ea și-o dorea pentru mine.Scurt și la obiect acest nume e inspirat de numele Tinei Turner doar ca pe românește..
Oana Stan este o fată din Rahova, București, crescută de o mamă ambițioasă și anxioasă, profesoară de matematică și singura cu facultate din satul ei.
Mama a fost profesoara mea de matematică în clasele 5-8 și da, a fost mult mai exigentă cu mine față de restul clasei.
Pe această femeia o știu bolnavă toată viața și deși abia se ținea pe picioare când mergea pe stradă, la clasa avea un dar extraordinar de a se întoarce de la tablă într-o clipă și acea bucățică de creta din mâna ei ajungea negreșit în fruntea mea cu o agilitate de necrezut.

– Stan, taci din gură că te dau afară!
Așa era mama la școală cu mine.

Acasă matematica continua, programul lipit de ușa pe zilele săptămânii era făcut chiar de mine, eram organizată până la dumnezeu și de o responsabiltate masivă la școală, meditații, olimpiade sau alte concursuri. Sunt programată matematic să gândesc, să mă port sau să acționez.
Planul ei era bineînțeles să merg la ASE și să fac orice de acolo, dar ASE să fie, aveam să încerc un an de Marketing, dar negăsind niciodată secretariatul acelei facultăți, care era undeva într-un pod, am renunțat repede și am plecat din țară.

Am crescut și la țară săpând hectare întregi de pepeni, porumb, cartofi și roșii, păzindu-le noaptea în surle construite tot de noi din papură.
Am copilărit multe luni pe an la țară și le mulțumesc alor mei pentru asta, conexiunea pe care o am cu natura îmi oferă mereu un loc unde să fug când sunt depășită.

Suntem mici în universul ăsta și știu asta de când stăteam nopțile cu mama pe câmpuri de trifoi și ne uităm la stele și avioane ce nu erau niciodată nave extratereste.
Mergeam cu ea pe un colț de lac din sudul României și mereu îmi spunea că atunci când voi fi mare, lacul ăsta va înghiți acest deal și malul se va muta unde stăm noi întinse.
Mama nu m-a mințit niciodată legat de extaterestri sau orice luminiță vedeam pe cer, dar am trăit mereu cu frica asta că timpul transformă și mănâncă efectiv pământul.

Astăzi, dealul dispare încet – încet dar nu în acel ritm pe care mi-l prevestea ea.

De fapt, ea simțea că timpul îi mănâncă atât de repede tinerețea. Se simțea fără timp de ceva timp.

Aveam să înțeleg, în terapie ani mai târziu, că depresia se îndoaie mai tare în fața timpului decât fericirea.

Tata… acest personaj agresiv dar super amuzant, mereu cu glumele la el și porecle pentru toată lumea. Iubiții mei se numeau: Șoricelul Opărit, Țambalistul Depășit și multe alte porecle, iar eu eram negreșit Șarpele cu Clopoței…
Tata era un om care citea, citea mult iar “Cei 3 mușchetari” sau ” Contele de Monte Cristo” erau cărți veșnic prezente la toaletă… unde îi plăcea să se ascundă cu orele și cu 2 pachete de țigări.

El avea mulți prieteni, ajuta mereu pe oricine, boteza copii fără părinți sau chiar lua sub aripa lui băieți pe care îi ajuta cu bani.

Atât de mult își dorea un băiat.
Eu eram ultima lui șansă de a avea un băiat și pe lângă această dezamăgire majoră aveam să încerc toată viața lui să îi fac pe plac.
O dată, a dat motocicleta (pentru care nu avea carnet) pe o pușcă de vânătoare cu alice și ne scoatea pe câmp sau în spatele blocului să tragem cu arma. Aveam cam 7 ani.
În rest păpuși sau plusuri nu prea se cumpărau însă aveam multe pistoale cu bile, ciocane sau animale salvate de pe câmp.
Am crescut în apartamentul din București mulți iepurași de câmp găsiți de tata și hrăniți tot de el cu lingurița. Imaginea asta cu el, un munte de om cu un pui de iepuraș în brațe hrănindu-l cu linguriță cu lapte…

Tata a lucrat la Vulcan în tinerețea lui, făcea piulițe și acest lucru îl scotea din minți. A decis să devină freelancer prin anii ’90 și își spunea mereu că el este liber profesionist.
Asta însemna că tot anul puneam pepeni, îi săpăm, îi păzeam, îi culegeam și îi vindeam în piață pentru că tata devenise freelancer.
Da, și eu vindeam în piață încă de dinainte să merg la școală și da, am învățat să fur puțin la cântar. Iar eu vindeam cel mai bine din piața pentru că toată lumea credea că sunt mică și că nu mă voi descurca să dau rest… ei nu știau cine e mama.

Sunt foarte multe povesti amuzante cu tata și unchiul meu, ei erau afaceriști înaintea timpurilor lor. Luau cartofi de la Breaza, se duceau cu ei în Sighetul Marmației și îi dădeau pe mazăre. Mazărea până în București fierbea în duba aia încinsă și toată familia descărca la mazăre, o spălăm în cada cu apă rece și încărcăm înapoi pentru a o vinde în piață a doua zi.
La un moment dat mama a intervenit când cei 2 prieteni foarte buni au venit cu ideea de a crește melci undeva pe lângă București pentru restaurantele de lux din Bucuresti… chiar erau înaintea timpurilor cu ideile lor.
Ani mai târziu aveam să fac și eu afaceri prin Singapore cu țigări și alcool aduse ilegal din Malaezia, dar asta este o poveste pentru mai târziu.

Sora mea Cătălina, pilonul meu de rezistență, referință de iubire in copilărie și cele mai încinse bătăi și smocuri de par smulse una de la alta.
Cătălina avea 7 ani în ’89 și ea venea să mă ia de la grădinița cu regim săptămânal, în fiecare vineri. Aveam să vedem soldați pe stradă și să ne ascundem de gloanțe de câteva ori când a venit revoluția.
Un copil de 7 ani pleca pe jos în plină revoluție să își ia sora de 3 ani de la grădinița aia nenorocită cu regim săptămânal, unde mă găsea veșnic prinsă de un gard așteptând-o plansa toată.

Aceste instituții săptămânale sunt ilegale acum, mă bucur atât de mult!

De la sora mea a pornit totul, ea avea visul ăsta de a-și depăși condiția, o puștoaică din Rahova a înțeles că viața poate oferi și altceva și mereu a visat la acel altceva: modelling, spion, agent SRI, printre primele agenții imobiliare rezidențiale. You name it! Le-a încercat pe toate! Eu mereu spun că ea este cea funny și curajoasă din familie, eu doar mă uitam la ea și învățăm.

***

E o zi banală și Cătălina vine acasă cu un flyer primit la Piața Unirii, acest flyer promovează cursuri de modelling la club R2 în regie. Mama nu e convinsă, tata nici atât dar pentru ea nu contează:

– Oana face cursuri de modelling!
Nu crede că este pretabil pentru ea pentru că se lupta activ cu kilogramele de ceva ani.

Mergem cu tramvaiul în regie și e plin de fete mici și mari care visează să fie modele. O preselecție făcută de ochii lumii are loc în prima zi. Bineînțeles că trec 99% din participanți pentru că trebuie să plătim aceste cursuri lunar pe o perioadă de 3 luni parcă?!

Cătălina face cumva rost de bani, eu am 11 ani și oricâte rânduri de pepeni aș săpa tata mă plătește în înghețate nu în bani.
Îmi cumpăr niște pantofi cu talpa înaltă de la Big Berceni, o pereche de pantaloni super strâmți și sunt gata de cursuri.
Cătălina vine cu mine în fiecare zi și după câteva dați văd că o abordează patronul de agenție. Îi propune să facă și ea aceste cursuri și o văd cât este bucuroasă.

Gata! Surorile Stan se fac modele împreună.

Cursurile nu prea au parte teoretică, au doar practică. Bubuie tot clubul a muzica house și noi învățăm să mergem dând din șolduri de-a lungul ringului de dans, iar în fața învățăm să facem diferite poziții: poziția pantalon, poziția de seară, poziția rochie sau sport.
Cea sport e preferata mea pentru că e de fapt o grabă, mă duc până în față și 1‑2‑3 din pași m-am și întors, nici nu m-ai văzut, așa dinamica și sporty sunt.

Weekend-urile la 10:00 dimineața în club R2 sunt un deliciu pentru amândouă și prindem curaj, mai ales după examenul final unde eu am luat nota 8 și sora mea 10.
Cătălina află că la baza Keoke se ține un casting foarte mare pentru o agenție serioasă. ProFashion, este agenția aferentă trustului PRO și bineînțeles că ne urcăm în tramvai și mergem și noi îmbrăcate la 4 ace. Eu în iau botinele mele cu talpa înaltă și slabă, arăt ca un pui de găină cu picioarele prinse în nămol.
Sunt atât de multe fete, ba de la agenția Sequia (ceva mai elevat față de cursul făcusem noi), ba actrițe și o căldură de 40 de grade sub care ne topeam.
Ne înscriem și așteptam anxioase în acel mic amfiteatru, îmi aud numele și mă duc prima.

– Câți ani ai?

– 11

– Ce înălțime ai?

– 1,68.

– Hai să te măsurăm: bust 79, talie 55, șold 84. Acum trebuie să treci prin decupajul acesta de carton și să mergi ca un model până în față, îți vor face un polaroid și te vor vedea agenți.

Încerc să trec prin această silueta 90‑60‑90 decupată din carton dar înălțimea nu îmi permite. Îi aud cum se amuză, mă înroșesc toată, decid sigură pe mine să ocolesc cartonul, sunt pregătită să merg și mă decid să fac mersul sport.
Mai mult alerg decât merg, îmi fac poza și îmi zâmbesc drăguț.
Parcă o știu pe doamna aceea. Este Janine Sîrbu. Wow! E și un domn lângă ea. Aveam să aflu mai târziu că era Ducu Darie și lângă el o altă fața drăguță, Alexandra T., cea care conduce practic agenția.

– Cătălina Stan, se aude.
O aud cum răspunde la clasicele întrebări și o măsoară. Doamnele acelea se miră și spun că ea este perfectă, doar atât aud. O văd cum trece prin decupajul de carton care poți să juri că este decupat după silueta ei. Sora mea era perfectă și era exact ce căutau.
Cu ocazia asta și-a câștigat un loc în prezentarea Eclipsă Janine Sîrbu din 11 august 1999, momentul în care în România s-a văzut cel mai bine eclipsa de soare.
Aveau să treacă săptămâni până la acel moment, dar Ducu Darie este genul de regizor care face repetiții cu săptămânile pentru un show și castingurile cu muuult timp înainte.

A venit momentul prezentării Eclipsă by Janine Sîrbu, mă imbrac cu hainele de duminică si plec singură de la țară. Fac autostopul din sat si găsesc o rată până în București și ajung direct în Piața Revoluției cu invitația în mână și cu niște ochelari dubioși, au o parte roșie și una albastră.
În Piața Revoluției au construit un podium înalt încât îmi depășește înălțimea, dibuiesc că este într-o formă triunghiulară? Încep să se strângă oamenii, se umple piața și reușesc să mă împingă într-un colț în care nu prea văd nimic.

Începe. Se aude o muzica dramatică, îmi place, mă bagă în transă. Urma să îl cunosc personal pe maestrul Adrian Enescu, a cărui muzica o ascult și acum.
Personaje pictate cu alb pe față și păr alb, îmbrăcate în niște construcții extraordinare mergând pe ritmul lui Enescu și culminând în momentul eclipsei cu o mireasa fabuloasă și o muzica ce îți ridică părul pe mâini.
Asta este o experiență pe care nu cred că o voi mai vedea în România vreodată, îmi dau seama că sora mea avea dreptate. Există pe planeta asta tot și altceva în plus, depășește-ți condiția!

Cătălina are acum agenție serioasă, are castinguri, prezentări, prietene modele și de nicăieri apare și un job recurent pentru Bingo ProTV. Ea este una din fetele care dansează, extrage bilete și le citește. Un job plătit atât de bine încât depășește salariul de profesoara al mamei.
În casa încep să se schimbe canapele, mese, covoare și perdele… se simte banul în plus în casă.

Cu ocazia zilei mele de naștere îmi face o surpriză și mă ia cu ea pe platou, totul e live cu public real și eu stau cuminte la o masă în față.
Alexandra T. mă vede iar după ceva timp. Vede că sunt puțin mai mare și de când sora mea are ceva bani parcă sunt mai aranjată, mai curajoasă și stau și mai dreaptă.
După emisiune o trage deoparte pe Cătălina și îi spune să mă aducă la agenție luni să îmi facă o fișa și niște poze, vrea să mă semneze.
Tot weekendul Cătălina mă pune să merg prin casă în tocuri cu o carte în cap, îmi explică cum trebuie să uit tot ce ne-au învățat ăia la cursuri. Nu e despre mersul pantalon sau de rochie de seară e despre atitudine și prezență.
Luni în tramvai, suntem foarte frumoase amândouă, renunțăm la pantofii aia oribili cu talpă groasă. Azi mergem că noi însene.

– Ține minte drumul ăsta cu tramaviul 5 până în strada Leonida, o să îl faci de multe ori. Aici e începutul tău! Îmi spune Cătălina genuin fericită pentru mine.
Și o cred, nu pentru că vreau să o cred ci pentru că am văzut ce au făcut oamenii ăștia din ea în doar câteva luni și sper să facă la fel și cu mine.
Ajungem la agenție, facem poze, mă simt încrezătoare. Alexandra e foarte drăguță cu mine, mă așteaptă mâine să mă vadă iar Ducu și Janine.

A doua zi venim la agenție pe seară, sunt mai multe fete aici, foarte multe fete, superbe cu tocuri amețitoare. Sunt cea mai mică și încep să nu mai înțeleg nimic, nu am cum să fac față acestor femei superbe la vârsta mea, abia dacă mi-au dat sânii.

Toate merg pe diagonală camerei și vine și rândul meu. Ducu, Janine și toți zâmbesc, mă simt prost. Am terminat și Alexandra o ia deoparte pe sora mea, se pare că prezența mea i-a dat o idee lui Ducu pentru următoarea prezentarea Janine ce se va numi “à la recherche de Brâncuși” iar eu voi fi mireasa, finalul prezentării, concluzia așteptată. Înțeleg că voi fi plătită și încă foarte bine.

Pe mine nu mă interesează, eu vreau să știu ce urmează să port iar la ținută mea s-a lucrat până în ziua prezentării, atât de complicată este.

Suntem amândouă fericite, mergem acasă, povestim alor mei și îi văd cum prind încredere în noi și decid să ne lase să ne urmăm dorința până la capăt chiar dacă pentru mine vă însemna să lipsesc 2‑3 săptămâni de la școală pentru repetiții la Buftea.

– Mama îți promit că iau caietele cu mine și îmi fac temele în Buftea.

– Nu are sens mama, mai important e să fii atentă pe acolo, să înveți de la celelalte fete, o sa recuperezi tu tot , stai liniștită! Voi aduce eu o scutire la școală că ți-ai rupt piciorul sau ceva… găsesc eu.

Mă arunc în brațele ei de fericire si mă gândesc doar la săptămanile din Buftea!