Timp citire: 10 minute

Iată-mă iarăși în curtea studiourilor din Buftea, sunt acasă și stiu unde sunt cabinele de machiaj sau de costume, unde e chioșcul și mai ales studioul în care am făcut repetiții 2 săptămâni zi de zi.
Trag de ușa studioului și observ că e închisă, poate e doar grea, mă înfig cu toată puterea în ușa asta de 10 ori cât mine. E închisă.
Decid să mă duc la chioșc să o salut pe doamna Nuți, parcă așa o cheamă?
– Buna ziua, doamna Nuți!
– Buna copilă, îmi spune politicoasă și ușor încurcată, parcă m-ar știi dar nu știe de unde să mă ia.
Merg mai departe, trec de 2 studiouri și ajung la cabinele de machiaj, unde mă machia pe mine Loredana când eram mireasă Janine.
Deschid ușa și intru încrezătoare:
– Sărut – mânaaaaa! Țip eu din capul ușii fără să văd încă fețele oamenilor din cabină.
– Bună ziua, cauți pe cineva? Mă întreabă niste chipuri necunoscute.
Simt cum rușinea mi se încurcă în gât și ies fară să spun nimic.
Decid să nu-mi taie avântul aceste incidente și ies în curte unde mă așteaptă echipa de stiliști greci – români și bineînțeles și sora mea.
Le explic în română cum eu am venit aici zi de zi timp de 2 săptămâni și stiu pe toată lumea, cum că în studioul ăla se filmează știrile și în ăla se filmează nu știu ce emisiune.
Îmi zâmbesc încurcați, nu era o informație care pe ei să îi intereseze, doar pe mine.
Încep să înțeleg că e ușor să ți-o iei în cap crescând printre studiouri și deși eu nu am crescut printre ele, acele 2 săptămâni au fost de ajuns la vârsta mea să mă facă să mă simt smeu!
Studiourile sunt ca niște locuri magice în care astăzi și mâine totul este vorba despre acest proiect, poimâine – răspoimâine despre celălalt proiect și tot ce s-a întâmplat înainte s-a uitat. Efemeritatea cu care se petrec lucrurile în lumea asta mi-a dat o palmă peste față, mică dar cu greutate .
Aripile mi se cizelează când îmi dau seama că nimănui nu-I pasă că eu stiu spațiul că în palmă dar nu rup o boabă de engleză. Cineva trebuie să mă ajute la cadru să mă pot înțelege cu domnul Christopoulos, fotograful.
Deși nu știu cine e Madame Figaro ascult indicațiile, chiar dacă asta înseamnă să țin în brațe un cățeluș ce pare să aibă toate bolile de piele dar cu perle pe ele.

Sunt peste 30 de grade și stilista parcă nu se mai oprește din a pune haine pe mine. Pantaloni din lână și pantofi Oxford cu 3 numere mai mari sunt doar începutul.
Îmi dă o helancă mov în dungi, simt cum se lipește de piele, îmi întinde o cămașă satinata cu mânecă lunga, o pun peste helancă. O cravată mă strânge de gât și hop și un sacou de lână mov că să ne asiguram că nu se vede nimic din ce am pus până acum.
Plec la cadru… dar mă strigă înapoi.
Bineînțeles că lipsea ceva… văd mâna stilistei cum se duce cu un ac de broșă spre gâtul meu dar mă relaxez, nu are cum vreodată acul să treacă prin tot ce port eu, sunt safe.
O pălărie din blană naturală peste părul desfăcut este cireașa de pe tort.
Împăiată toată mă plimb cu fotograful prin curtea MediaPro-ului, mă iau transpirațiile, norocul meu e că nu prea am machiaj, un ruj și un rimel sunt de ajuns la vârstă mea.

Directoarea de modă, fotograful și câțiva romani sunt extrem de încântați de mine, de faptul că ascult, nu comentez și mă transpun foarte repede în viziunile lor.
Cel puțin asta identific din ce îi spun surorii mele și din cât de fericiți țopăie la fiecare cadru. Mie nu mi se prea adresează, stiu că nu vorbesc engleză, sunt acolo și laudele se duc către echipa românească sau către sora mea.
Ici colo mi se traduce în română bucuria lor.
Mă simt cumva neîmplinită pentru că nu reușesc să comunic deloc și pare că acest editorial e big deal pentru toată lumea iar eu nu înțeleg prea bine magnitutidinea. Încerc să fiu ok și îmi găsesc liniștea în faptul că mie îmi place să fac bine ce fac și de obicei asta mă hrănește îndeajuns. Mă întreb totuși în continuu cum de nu mă tine minte doamna Nuți și oare cine sunt oamenii ăia din cabina în care eu dormeam la prânz?
După ce mă dau în leagăn glorios pentru un cadru și alte câteva ținute mult prea groase pentru vremea asta, se face seară, apusul vine, nu mai avem lumină și trebuie să mergem acasă.
Sunt ruptă, îmi aduc aminte că am teme de făcut, decid să mă trezesc dimineață să le fac, dar eu știu că nu prea sunt cu diminețile.

Nu dorm toată noaptea gandindu-mă că nu am temele făcute, mă trezesc mai obosită decât ieri. Dau drumul la o casetă cu Prodigy și mă pun pe tema la matematică. Știu că mama mă va verifica azi la clasă.
Știu de ce face asta mama, știu de ce mă verifică de fiecare dată după o ședință foto sau un proiect extern scolii, o face pentru mine.
Eu vin la scoală , povestesc întâmplările mele extraordinare copiilor, negândindu-mă că ei vor crede că sunt menajată la teme și la ore pentru această șansă în viață.
Mama e acolo să corecteze asta, tacit.
Zis și făcut, vine ora de matematică și negreșit sunt prima la tablă să mă verifice dacă știu cu cosinus și sinus, ahh cât de tare urăsc trigonometria asta!
Duc exercițiul corect până aproape de capăt, unde după regula clasică Oana Stan, greșesc la final un minus sau o ordine a operațiilor. Greșesc din bucurie și lipsă de răbdare. Astăzi primesc un 9 la tablă. Mă duc în bancă plângând. Astăzi, nu este o zi pentru grandomanie și trigonometrie.
Încet – încet în pauze mă trezesc singură, gașca mea de fete se duce undeva să fumeze și să vorbească despre băieți, eu nu fumez și nu am fost pupată de nici un băiat, încă.
Prietena mea din clasa 1, fiica celuilalt professor de matematică și-a făcut deja altă gașcă, pentru că eu am lasat-o pentru fetele alea mai cool.
Ajung acasă și mama îmi face o morală scurtă, aia care doare cel mai tare:

– Am fost de acord să pleci 2 săptămâni la Buftea dar dacă nu ești în stare la scoală după o zi lipsa, eu nu te mai las la modelling niciodată. Și de ce nu te mai vezi cu Natalia, prietena ta cea mai buna de atâția ani?

Sunt nervoasă în capul meu și în gândurile mele dar are dreptate din punct de Vedere practic. Dar eu după fiecare experiență de genul ăsta nu mai sunt aceeași Oana. Nu am cum… erau 6 oameni de 30 de ani care țopăiau în jurul meu că eu țineam un câine lepros în brațe….nu tu cosinus, nu tu matrice…. doar eu. Mama nu o să înțeleagă niciodată aceste pusee de dezvoltare care mi se întâmplă în direcții în care nimeni nu este pregătit să mă educe.
Intru pe ușă de la joacă, am depășit cu o oră termenul limită pe ziua asta, mi-e ușor frică de mama și ușor frică de ce o să găsesc după ușa asta.
Iau aer în piept și decid să apas pe clanță cât se poate de încet. În timp ce apăs pe clanță , mă gandesc dacă tata iar e beat și se ceartă cu mama poate nu mă vor auzi și mă pot retrage încet, poate asta este seara în care pot dormi în casa mea de carton construită în fața blocului din cutii de televizoare.
Apăs pe clanță, e liniște…prea liniște.
Toată lumea e în sufragerie și se uită la Surprize Surprize. Tata își trage nasul negreșit, iar plânge că a venit mătușa din Canada care arată cu 30 de ani mai tânără decât sora ei cu 20 ani mai mică.
Azi nu am chef de Andreea Marin și încerc să mă furișez spre camera mea, ultima din casă.

– Oana tu ești? Strigă mama.

– Da , eu sunt , mă culc acum!

– Vino să mănânci că a făcut tactu’ ciorbă de burtă și vezi că te-a sunat agenția, mâine ai iar editorial Madame Figaro.
Huh? Iar? Ciorbă de burtă? Nu mai pot… Tata face câte o luna ciorbă de burtă…și afară sunt 30 de grade. Mă bucur că nu este iarăși rechin prăjit, mă duc la masă mai curioasă despre editorial de fapt.

– Mâine la 7:00 la Hotel Bucuresti, ai teme de făcut?

– Am avut ceva la gramatică, dar am făcut înainte să ies în fața blocului.
Mănânc ciorba de burtă ca și ieri că și alaltaieri, doar că asta e mai bună, probabil pentru că este proaspăt făcută și tata nu a mai scapăt oțet în ea?

– Catalina știe de job? incerc sa imi aflu sansele pe ziua de maine.

– Da, da, a zis că te duce ea și stă cu tine, își ia liber de la repetiții.
Sora mea este cu 4 ani mai mare decât mine, eu am 13 ani ea are 17 ani … are job la TeleEuroBingo PRO TV, are liceu și mă are și pe mine pe cap.

Ora 6:00.
Care e treaba cu orele astea în modelling? Am crezut că este vorba despre întârziat la machiaj și lejeritate, nu atât făcut frumos, trezit și mâncat printre picături că apoi să te întorci la alte teme sau copiat ce s-a predat azi la clasă. Vreau să fiu Naomi!!

Ajung la Hotel Bucuresti, prima dată când intru într-un hotel. Într-o camera de hotel mai este un model mult mai mare decât mine, vorbește în engleza cu tipul de la păr, este cam aceeași echipa grecească doar că fotograful pare altul.
După mult tras de par, mă trezesc cu un coc, fară fond de ten, puțin rimel și mult ruj roșu.
Cadrele sunt extrem de high business, eu trebuie să stau atât de dreapta și elegantă cum nu cred că voi știi să fiu vreodată.
Din față arăt țiplă, din spate sar cleștii de pe mine.
Corsetul ăsta Burbery este cu 4 numere mai mari, mă strânge stilista în el dar tot larg e. După 5 clești și multe ace de siguranță nu mai cade de mine. Aruncă o coadă de nurcă pe gâtul meu și mă pune să stau pe un scaun de piele.
Țopăie toată lumea în jurul meu .
Schimbăm ținuta cu un dres fish net, și o rochie Mango cu blănită mărimea XS și niște pantofi atât de strâmți încât îmi vine să sar din ei. Trebuie să țin nonșalant un trench și să flirtez cu camera.

Măi oameni buni eu nu am fost pupată vreodată, nu m-am gândit la băieți până să îmi spuneți voi că ar trebui. Cadrul este reușit. Eu nu înțeleg cum de nu am greșit??

Primesc o rochie neagră cu spatele gol de care mă îndrăgostesc, simt ceva nou în mine și aud doar:

– Uuuuu you sexy! spune stilista.

Ha! Asta era! Asta e sexy? Me likey !

Tragem cadrul ăsta în 5 minute maxim, parcă rochia asta este făcută pentru mine și eu pentru ea. Oana se face o mică doamnă.

Eu urăsc helăncile, le-am urât toată viața, mă strâng de gât, îmi scot oasele de slăbănoagă în evidență, însă trebuie să port una roșie de data asta.
O helancă roșie pe gât, o fustă sirenă lungă și un pahar de vin cu apă în el pe drept de șampanie și gata cadrul. Aud doar un român din echipă:

• Asta este coperta Madame Figaro!!Avem!!!

Nu înțeleg la ce se referă dar fața Catalinei mă face să cred că e ceva tare. Așa am aflat eu că această ședință foto își căuta și coperta ce aveam să fiu eu.
Mă entuziasmez pentru că toată lumea era entuziasmată nu pentru că înțelegeam ce înseamna.
Eu nu am văzut în casa noastră reviste înafară de TV Mania pentru a urmări programul TV dar mai departe maxim un ziar pentru tata, deci nu mă atingea aceasta mare reușită a mea, însă ea avea să mă ducă departe în viață.

Zile trec, revista nu iese la stand deși verific în fiecare zi, oare de ce nu am întrebat când iese să nu mă chinuiesc în fiecare zi și să învăț datele de lansare la chioșc??
Am o mică problemă în a plasa in timp aceasta revistă și următoarea poveste dar dacă eu o spun așa, înseamnă că în mine așa vrut ea să stea.

Ajung acasă și Catalina vine la mine cu niste ochii mari plini de fericire:

– Ești invitată la Teo Show în direct să iți spui povestea pe 7 decembrie.
Teo Show e ceva mare în lumea noastră și pe acolo au trecut toți și de toate și acum era eu invitata.
Înțeleg că sora mea s-a întâlnit cu un jurnalist și a întrebat-o de toate despre mine astfel încât să aibă câteva întrebări pregătite, eu nu înțeleg de ce nu m-au întrebat pe mine, merg la Surprize Surprize sau la o emisiunea în care eu trebuie să fiu în control?
Se face 7 decembrie și tata ne lasă la Piața Unirii pentru că lui îi este frica să conducă mai departe de acest punct și toată familia știe asta.
Ne întâlnim acolo cu un șofer și incă 2 modeli, dar de data asta masculini.
Îndrăznesc să îl menționez pe Bogdan Vlădău în povestea asta pentru că de fiecare dată când mă văd cu el îi multumesc ca a făcut asta pentru mine si gratis.
Ajungem negreșit…în Buftea, 7 decembrie, ziua de nastere a Nataliei, este tot azi.
Îmbrăcată de tata și fără nici un pic de explicație și îndrumare de acasă mă trezesc în spatele unui panou de carton . Eu pe o parte, Teo Trandafir pe cealaltă, își face semnul crucii și intră într-o dezinvoltură ce nu se pupă deloc cu ce am vauzt eu după carton.
Îmi spun în gând că așa trebuie să fac și eu.
Indicațiile coregrafice sunt că intru și fac un mers pantalon impreună cu Ionut (celălalt model masculin) și Bogdan , ei ies prin dreapta și eu mă așez pe scaun față în față cu Teo.
Am transpirat și am uitat semnul până la care trebuie să mă duc , practic am ieșit din cadru depășind camera.
Nu mă panichez mă așez pe scaun și initiez eu discuția:

– Buna Teo! Ce mai faci!??
De parcă cumpăram pâine de la același chioșc în fiecare zi.
Îi văd ochii mari, șocați, nu înțelege cum din copilul asta a ieșit așa încredere.

– Oana, ești noua copertă Madame Figaro la nici 13 ani , cum de ai reușit asta?

– Nu știu Teo, crede-mă că nu înțeleg ce mi se întâmplă

Femeia face ochii cât cepele și nu înțeleg de ce nu sunt speriată, pare că o să aibă de furcă cu mine.
Îi povestesc minciuni doar pentru că sunt singurele gânduri pe care le am , nu pentru că m-am pregătit pentru asta. De ce nu am avut eu întâlnirea cu jurnalistul în loc de sora mea?? Ea dă interviul asta? Încep să mă blochez în gândul ăsta dar mă scoate doamna Trandafir cu întrebările ei.
Mă prind din mimica fetei ei că depășim timpul și decide eu să închid această sesiune spundand la final:

– Dar acestea sunt povești pentru altă dată !

De parcă eram vreun mare povestitor cu o viață incredibilă ce trebuia urmărită.
După ce am ieșit din emisie nu am mai văzut femeia asta vreodată față în față, am urmărit-o obsesviv câțiva ani până am dat de alte canale tv. Nici nu știu exact dacă asta am zis la final, aș vrea să văd filmarea asta vreodată să văd diferență din ce simt și ce e.
După emisie m-am dus la chioșc , doamna Nuți habar nu avea cine sunt chiar dacă fusesem cu 3 minute mai devreme la televizorul Sport din chioșcul ei…
Atât de efemeră este televiziunea.

După ce apare revista și după acest eveniment sau undeva pe acolo , este posibil să încurc puțin zilele … sunt invitată la celebrarea a nu știu căți ani de PRO TV.
Încă o dată într-un studio de la Buftea sunt eu , 2 fete ce erau coperți Playboy și Monica. Monica și eu am fost invitate pentru că eram cele mai recente coperți Madame Figaro.
Florin Călinescu pe scenă , noi 4 fete frumoase în public și foarte mulți invitați celebri, multe ore de transmisie în direct și discuți cu Monica căreia îi povestec despre viața mea de model la 13 ani. Impresionată decide să ne vedem luni la 11 pentru a mă semna o altă agenție cu legături puternice inafara țării, mai ales Japonia.
Zis și făcut mă văd în strada Dionise Lupu cu Monica și îmi cunosc noua agenție ce urmează să mă trimită în Japonia în nici mai mult de o lună.