– Oana, hai, trezește-te! E 6:20, trebuie să mergi la liceu!

Mă arunc din pat și fug la bucătărie, unde mama mi-a pregătit o cafea glonț și mă lasă în pace să fumez o țigară singură. Nu vorbim despre asta, dar nici nu fumăm una de față cu cealaltă. Spălat pe dinți, aruncat orice pe mine, machiaj nu există… și telefonul sună continuu. Este taximetristul nostru, al meu și al colegei mele de clasă.

Sunt atât de rău cu somnul încât, în loc să iau autobuzul 117, care este mereu plin și trebuie să aștept 3 mașini până reușesc să stau pe scară cu ușa deschisă, prefer ca banii de buzunar să îi dau pe taxi. Eu și colega mea am făcut un deal cu acest taximetrist, care ne ia dimineața și ne duce la liceu fix cât sunt banii noștri de buzunar cumulați.

Telefonul sună continuu, mă trântesc în ușa scării și văd mașina cu leduri mov la pragul ușilor, cu muzica dată la maxim, și tipând la mine:

– Haaaai, bună dimineața, dulceață, off, off, off, greu cu fetele de liceu.

– Ce faci, fată? Iar întârziem, te-am sunat de o mie de ori.

– Da, fată, lasă-mă, avem informatică 3 ore, eu zic să mergem la OMV să ne facem temele la mate și mai dă-l în masa de MS-DOS.

– MS-DOS ziceți, huh? Ahahahaha, păi vă duc pe voi la liceu și ies din cursă, adică mă duc pe dos, mă-nțelegi? Ahahahahah!

Ahh, ce mă enervează taximetristul ăsta cu iz de dealer, dar altă variantă nu am, mai ales iarna.

– Ce ai făcut, fată, de nu ți-ai făcut temele, și nici ieri nu ai venit la liceu, ai avut shooting ceva, nebuno!

– Da, am avut filmare, sunt ruptă, am terminat târziu azi-noapte. Dar dacă ți-ai făcut tema, lasă că mi-o fac la ora de info.

În ritm de manele și steluțe pe tavanul mașinii, din Rahova ajungem la Udriște, unde dragul nostru liceu se prezintă maiestuos, cu sute de fiare scoase din pereți pe exterior și o anexă ce nu pare să fie reparată niciodată. O curte a școlii continuu plină de ciment și nisip. Se lucrează, se renovează.

Mie mi-e teamă să intru în curte, mă uit după fetele de la a 12-a, sper că nu sunt, sper că și azi chiulesc. Curtea e plină deja, clasa noastră stă întotdeauna împreună, băieții mai coagulați, dar, în principiu, se vede că suntem cea mai unită clasă din liceu doar din poziționarea în curtea școlii. Mă opresc mereu la ei și pentru că îmi sunt dragi, și pentru că mi-e frică să intru singură pe holurile liceului.

Astăzi port niște pantaloni în carouri largi și cu talie înaltă și un tricou alb, haine primite barter de la un brand românesc pentru apariția în niște emisiuni la care prezint din când în când la emisiunea matinală. Ador pantalonii ăștia.

Nimeni nu știe cu ce mă ocup eu și pe unde umblu, doar colega mea din cartier cu care vin la liceu, în rest, secretul e cât se poate de safe de 2 ani de liceu. Poate încă 2 fete din clasă, dar mă simt safe.

– Ia uite, fă, Eleno, asta s-a îmbrăcat ca mamaie. – Auzi, făi, blondooo, de unde ți-ai luat pantalonii ăștia? De la bunica din sertar?

Și una dintre ele, cu buzele conturate cu maro, mă trage de gaicile de la pantaloni și mă întreabă iar:

– Ia zi, făi, măta-mare știe că i-ai furat pantalonii??

– Hai, Oana, că întârziem la info, și mă trage colega mea deoparte. Ea a fost mereu mai curajoasă și de ea nu se luau niciodată.

Reușesc în cele 3 ore de info să fac tema la mate, ba pe copiate, ba pe întrebate, cum-necum reușesc un 80% din ea, am un sentiment că azi mă scoate la tablă Isoscel a noastră, care oricum mi se pare mie că are un dinte pe mine.

Se sună de intrare în clasă și fețele tuturor colegilor se întunecă, o anxietate ne ia pe toți. Isoscel intră pe ușă, ferm și uitându-se în toată clasa, văd că mă ochește scurt și își ia privirea. Stau în ultima bancă, dar mi-a înghețat inima în mine, parcă mă roade stomacul. Sigur mă scoate la tablă.

– Buuuună ziuaaa!

Toată clasa în cor și în picioare de parcă suntem ultimii șoimi ai patriei rămași.

– Stați jos că am să vă spun ceva!

Înghețăm toți, sperăm să nu fie lucrare de control surpriză.

– Păi, măi copii, voi nu știți pe cine aveți în clasă?

Ne uităm toți unii la alții, curioși și întrebători.

– Păi voi aveți o vedetă aici în clasă! Ce, nu știați?

Toată clasa rumoare și într-o continuă întrebare, eu nu mă aștept la nimic și sunt curioasă și eu despre ce este vorba.

– Păi cum nu știți voi, măi copii, că aveți în clasă o vedetă?

Și deschide catalogul, se duce la ultima copertă a catalogului, acolo unde se găsesc scutirile, și văd cum scoate o scutire A4 cu mai multe foi. O recunosc și sângele îmi îngheață. Sunt scutirile de la agenție aduse de tata ca să îmi pot motiva absențele când plec mult. Timpul se oprește și tot ce citesc pe fața profesoarei parcă e furie, dar și o bucurie că ea este cea care face dezvăluirea.

– Păi avem aici scutiri de la niște domni din mai înaltele societății din București și voi nu știți? Păi nu știți pentru că vouă vă spunea că are piciorul rupt sau o mână sau probleme de sănătate. E bine, nu!

La momentul ăsta, tot ce îmi doresc este să dispar, dar în același timp îmi trec prin minte și ce urmează. Sunt bullied pentru cum mă îmbrac, d-apoi acum, și eu de fapt plec din țară, nu sunt răcită, am shootinguri.

Toate gândurile astea în 3 secunde, până când îmi aud numele, împreună cu o pereche de ochi ce țintesc până în ultima bancă.

– Vedeta voastră, dragilor, este domnișoara Oana Stan!

30 de perechi de ochi și umeri se întorc spre mine curioși și uimiți.

Am lacrimi în ochi? Oare e de bine? Încerc să le citesc fețele, aud râsete, niște comentarii, parcă am tinnitus deodată și doar îmi țiuie urechile.

Colega mea de bancă se uită la mine cu milă, știa ce urmează pentru mine.

– Acum, hai să lăsăm cancanul și să trecem mai departe la treburi serioase, cum ar fi matematica, nu-i așa, Stane?

Nu mă mișc. Mă gândesc totuși ce e atât de grav. Asta e, s-a aflat și eu cred că unii chiar știau, dar nu le păsa prea tare.

Se sună de pauză și sunt asaltată de oameni la banca mea, nu prea aud ce mă întreabă, nu prea știu ce să le răspund. Mă gândesc doar dacă voi avea probleme pe termen lung cu faza asta.

Nu ies în pauze toată ziua, mi-e frică, stau cu colega mea de bancă care tot încearcă să mă convingă că nu e așa nasol și că oricum acum sunt super tare și că or să sară băieții pe mine.

Fix asta nu-mi doresc să mă cuplez prin liceu și mai ales acum să mă cuplez cu vreun “trophy seeker”.

Normal că informațiile în liceu se răspândesc mai repede ca ciuma.

“Bullying” e un cuvânt mic la ce a urmat și Doamne, abia așteptam să se termine o dată anul ăsta și să scăpăm de cei din a 12-a.

Într-o zi mă strigă cineva pe nume la poarta liceului:

– Oana Staaaan, Oana Stan!

– Da, ce este, cine ești? Îl întreb pe tipul ce părea mult mai în vârstă.

– Îmi dai și mie numărul tău de telefon că ești frumoasă rău!

– Nu, îmi cer scuze, nu sunt interesată.

Și nu reușesc să termin ce am de spus că aud pașii alergând spre mine prin curtea liceului.

– Faaaai, ce treabă ai tu cu asta? Ia zi? Ăsta e bărbată-miu! Să nu te prind că pui mâna pe el.

Aceeași domnișoară de la a 12-a și grupul ei de prietene gata să mă linșeze în fața liceului pentru că am răspuns la un strigăt al numelui meu.

Caut cu ochii o scăpare printre ele dar apuc să mă împingă în poartă, poarta se dezechilibrează și îl împinge și îl lovește pe tipul în cauză.

– Ce ai, făi Eleno, ai înnebunit, am întrebat dacă are un foc.

– Băă, te omor dacă te uiți la alta și pe tine și pe ea! Și o bușește plânsul dramatic și gălăgios ca la o înmormântare din Rahova.

Prind puțin timp și reușesc să fug în clasă, azi voi ieși pe la ieșirea profesorilor.

Cum trec de poarta liceului le văd pe cele 3 cum mă așteptau la ieșirea elevilor din liceu.

Mulți băieți m-au curtat de atunci, foarte mulți. Unii drăguți, unii nesimțiți, unii agresivi. Nu am dat curs multora dintre ei. Unul era de-a dreptul insistent și am acceptat să ies la cafea cu el însă am încheiat-o repede. Un altul părea extrem de inofensiv și am ieșit cu el, însă poate prea inofensiv, eu aveam nevoie de protecție. Așadar ieșeam cu tipi din afara liceului.

De la atâta atenție masculină, o mare lipsă de atenție feminină a apărut, am devenit o problemă și nu prea am reușit să leg mari prietenii feminine. Pe cele pe care le aveam erau destul de volatile. Colega mea de bancă era singura în care aveam încredere absolută însă a fost exmatriculată din cauza absențelor și notelor proaste.

Nu multă lume știa că și-a pierdut tatăl în acei ani, întreținea o mamă și un frate muncind în weekend în timpul liceului, da. Mi-a lipsit îngrozitor în anii ce au urmat.

Pe aceste liste de exmatriculări încep să apar din ce în ce mai des, și din cauza plecărilor, și din cauza chiulurilor. Însă scutirile încep să devină un subiect de discuție în comisiile de exmatriculare, și mă găsesc cu tata în biroul directoarei.

Tata a venit cu un vraf de reviste sau decupaje din reviste și contracte de pe la agenții internaționale ce susțin faptul că nu chiulesc cu lunile.

Argumentul lui era să fiu susținută de conducere atâta timp cât fac bine la școală și nu ajung corigentă. Nu este de datoria școlii să îmi decidă direcția atâta timp cât sunt ok la școală, nu fac rău nimănui și nu mut date pentru teze sau lucrări din cauza mea.

După lungi discuții, directoarea este de acord și îmi motivează absențele pentru plecări.

Acum, Oana… trebuie să faci bine la școală… și nu o să mint… nu am făcut față cu brio plecărilor, joburilor și școlii. Am fost de câteva ori panicată de corigențe și mă regăseam pe lista elevilor care aveau ultima șansă la fizică și chimie.

(Cu toate astea, iau bacul cu 9,10, spre surprinderea imensă a lui Isoscel.)

Încet, încet simt bunătate și căldură din partea băieților din clasa noastră și deși simt ici-colo “crush-uri”, îi simt ca pe o armată de frați cu care mă pot înconjura și care mă fac să mă simt safe.

Este 2:00 noaptea și sunt în Regie la nu știu ce bal de liceu cu colega mea din cartier.

– Hai să mergem până la Manele, te implor, e ăla de îmi place mie acolo.

– Ok, mergem, vedem care e treaba și mergem acasă.

Ne lasă taxiul undeva ce pare mai mult spatele unui club decât intrarea. Nu mă deranjează, locuiesc în Rahova, dar nici nu sunt vreo ascultătoare, sunt mai mult genul Motoare și Vama Veche.

Intrăm în club și mă împiedic pe scările înghețate, mi-au înghețat și degetele de la picioare în sandalele astea.

Dăm tura de discotecă cum orice fată știe că se face că doar de asta ne-am pus toate toace.

Ajungem la o masă unde îl recunosc pe băiatul din fața liceului și exact acele fete care îmi fac mie viața un infern. Sunt bete, abia se țin pe picioare și un domn cu burtă mare o ține de mâini pe cea roșcată și o tot trage spre el.

Colega mea le recunoaște și încearcă să le salute dar mie mi se pare că nu e treabă bună aici, băieții ăștia nu au idei prea feministe.

Se întorc spre noi clătinându-se și sar să ne salute de parcă suntem prietene dintotdeauna.

– Fată, vrem să plecăm de aici dar nu avem niciun ban și ăștia nu ne lasă să plecăm. (bine, pe un ton mai beat decât pot descrie eu)

– Hai cu noi, îi spun!

– Serios? Aveți bani?

– Mai am fix cât să ajung acasă, în ce zonă stați?

– Lasă-ne la Unirii și ne descurcăm noi.

– Nu prea e în drum dar mai am niște bani acasă sau o rog pe mama să iasă. Spune-le că mergem la baie să ne pudrăm nasul.

Eu foarte serioasă de altfel și colega mea la fel, eram puse pe salvat niște fete din infern.

Mergem toate spre baie, cele 2 nu se țineau pe picioare dar le ținem noi.

Văd în spate că unul dintre băieții cu burtă vin după noi să verifice ce facem.

Mergem în baie, sun la un taxi și îl așteptăm până suntem sigure că a ajuns în fața clubului, ne facem planul ca imediat cum sună taxiul fugim pe scări.

Zis și făcut, taxiul a venit și am fugit în acele sandale pe gheața scărilor și prin zăpadă de parcă aveam bocanci de iarnă.

– Piața Unirii vă rugăm, repede repede!

– Ce aveți fetelor, calmați-vă, 50 de lei!

– E ok, e ok, doar dați-i o dată!

Plecăm de pe loc, nu ne uităm în spate, fetele astea se uită la noi și nu le vine să creadă că fix noi le-am salvat din situația asta.

Au mulțumit nespus la coborârea din taxi și nu am mai avut niciodată probleme cu ele în acele câteva luni ale lor rămase de liceu. Dar nici vreo prietenie nu s-a aprins vreodată.

În sfârșit primele dăți în care vin la liceu liniștită, doar cu treaba cu modelul mai am ici-colo de gestionat dar se termină și liceul îndată.